TIMP LIBER

Spectacole de teatru SUSPENDATE în Capitală din cauza numărului mare de cazuri de COVID


Spectacole de teatru SUSPENDATE în Capitală din cauza numărului mare de cazuri de COVID

PUTEREA24 | 2022-01-28 15:01

Mai multe teatre din Capitală și-au suspendat spectacolele programate în weekend, din cauza numărului mare de cazuri de COVID-19. Lista reprezentațiilor anulate le găsiți mai jos!

Teatrul Naţional a anunţat suspendarea reprezentaţiei de vineri a spectacolului "Noaptea lui Helver" de Ingmar Villqist.

Teatrul Bulandra a suspendat reprezentaţiile de sâmbătă şi duminică ale spectacolului "Azilul de noapte" de Maxim Gorki.

La Teatrul Nottara s-a anulat reprezentaţia de vineri a spectacolului "Cloaca" de Maria Goos, "Oglinda neagră" după texte de I.L. Caragiale, programat iniţial pentru sâmbătă şi "Iona" de Marin Sorescu, programat iniţial pentru duminică.

Teatrul Mic anunţă anularea a patru spectacole, respectiv "Cântăreaţa cheală" de Eugene Ionesco - programat vineri, "Romeo şi Julieta" de William Shakespeare - programat sâmbătă, şi "Cehov in show business" după "Anton in Show Business" de Jane Martin, şi "Regina Maria" - ambele programate iniţial pentru duminică.

La Teatrul Masca s-au suspendat două spectacole - "Despre dragoste şi alte bazaconii" - programat pentru sâmbătă, şi "Ne-am sărutat după sfârşitul lumii" - programat pentru duminică.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.