TIMP LIBER

Târgul de Craciun din Sibiu, doar pentru cei cu certificat verde


Târgul de Craciun din Sibiu, doar pentru cei cu certificat verde

PUTEREA24 | 2021-11-11 15:41

Târgul de Crăciun din Sibiu va fi organizat în perioada 26 noiembrie – 2 ianuarie, însă nu e pentru toată lumea, deși se ține în aer liber. Accesul publicului se va face pe baza certificatului verde, fiind acceptate cel mult 2.500 de persoane.

”E oficial! Anul acesta magia Crăciunului revine în Piaţa Mare, în perioada 26 noiembrie - 2 ianuarie! Vom avea o ediţie adaptată noilor condiţii de siguranţă, astfel încât să ne putem bucura pe deplin de Sărbători”, au anunţat, joi, organizatorii Târgului de Crăciun din Sibiu. 

Va fi delimitat perimetrul pentru a putea gestiona accesul participanţilor, va fi limitat numărul de persoane prezente simultan în Târg şi vor fi extinse spaţiile libere, astfel încât să nu se creeze aglomeraţie. 

Organizatorii au precizat că vor fi cel mult 80 de căsuţe, faţă de 120 cât erau în anii trecuţi, şi se va permite accesul pentru cel mult 2.500 de persoane odată, deşi spaţiul ar permite de trei ori mai mult.

”Şi în această ediţie ne vom bucura de roata panoramică, de proiecţiile din Piaţa Mare şi de patinoar. Abia aşteptăm reîntâlnirea cu sibienii şi cu cei care vizitează oraşul, pentru a reporni împreună Crăciunul”, au mai transmis organizatori. 

Căsuţa lui Moş Crăciun se va deschide în cursul zilei de vineri, 12 noiembrie, iar până în 21 noiembrie va fi centru de vaccinare. 



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.