TIMP LIBER

Teatrul Nottara își reia reprezentațiile cu public. Ce trebuie să știe spectatorii


Teatrul Nottara își reia reprezentațiile cu public. Ce trebuie să știe spectatorii

PUTEREA24 | 2021-01-25 17:14

Teatrul Nottara își reia miercuri reprezentaţiile cu public. Spectacolul "Aici nu-i de joacă", montat de actriţa Catrinel Dumitrescu, care o are parteneră pe Victoria Cociaş, este programat de la ora 19,00, la Sala George Constantin.

Reprezentaţiile se vor desfăşura în conformitate cu prevederile impuse pentru respectarea măsurilor de protecţie împotriva COVID-19, sala de spectacol funcţionând cu o capacitate redusă la 30%. Pentru asigurarea desfăşurării activităţilor în condiţii de siguranţă sanitară, ocuparea locurilor în sală se va face în ordinea sosirii.

"După o lungă aşteptare, Teatrul Nottara are bucuria să îşi întâmpine din nou publicul în sala de spectacol. (...) Acum a sosit momentul mult dorit al revederii la sediul Teatrului Nottara, cu un spectacol despre trăirile şi emoţiile de care acum avem nevoie poate mai mult decât oricând: dragoste, prietenie, tandreţe şi optimism. 'Aici nu-i de joacă' propune o întâlnire emoţionantă cu două mari actriţe, Catrinel Dumitrescu şi Victoria Cociaş, care ne reamintesc despre importanţa acestor lucruri, într-o poveste surprinzătoare, cu multe răsturnări de situaţie, interpretată cu umor şi cu sinceritate", potrivit unui comunicat al teatrului Nottara transmis Agerpres.

Tot la Sala George Constantin, joi, de la ora 19,00, este programat spectacolul "Praf de stele" de Norm Foster, în regia lui Lucian Sabados, cu Alexandru Jitea, Luminiţa Erga, Diana Roman şi Ada Navrot.

Vineri, în aceeași locație, de la ora 19,00, va fi prezentată comedia "Thailanda" de Dimitris Kechaidis şi Eleni Chaviara, în regia lui Alexandru Jitea, cu Andreea Măcelaru Şofron, Victoria Cociaş şi Cristina Stoica Ivanciuc.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea 24 - Cotidian national.

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.